miercuri, 30 mai 2012

Conectare prin SSH la Raspberry Pi

O varianta si mai interesanta de conectare la Raspberry Pi este cea prin SSH. In felul acesta nu mai avem nevoie nici macar de adaptorul serial-la-USB descris in postarea anterioara ;)

In plus, prin SSH avem avantajul ca ne putem conecta la placa Raspberry Pi de pe orice dispozitiv din retea care suporta SSH (PC, tableta, smartphone).

Pentru a permite SSH la fiecare boot nu avem decat sa executam comanda:
sudo mv /boot/boot_enable_ssh.rc /boot/boot.rc

ca in imaginea de mai jos. Aici vedem si IP-ul pe care il are Raspberry in retea.


Tot ce mai avem de facut este sa dam un "reboot", dupa care ne putem conecta prin SSH ca in imaginile de mai jos (am folosit tot Tera Term). Dupa conectare am dat si o comanda "top" sa vedem ce mai e pe acolo ;)

Succes!

Comunicare seriala cu Raspberry Pi

Cea mai simpla modalitate de comunicare cu placa Raspberry Pi este prin intermediul unui adaptor USB-la-serial. Eu am utilizat un "USB to UART bridge" CP2102 de la Silicon Labs, pentru ca permite comunicarea la niveluri logice de 3V3 si 5V si este si foarte ieftin. Atentie la voltajul la care functioneaza adaptorul! Daca folositi un FTDI sau ceva similar trebuie sa fie varianta la 3V3, NU la 5V !!!

Inainte de a ne apuca sa ne jucam cu pinii de pe expansion header-ul placii Raspberry Pi ar fi bine sa citim pagina de aici. Preiau ca atare avertismentul:
Extreme caution should be exercised when interfacing hardware at a low level, you may damage your RPi, your equipment and potentially yourself and others. Doing so is at your own risk!

Ce trebuie retinut este ca voltajul de pe pinii GPIO este 3V3 si NU sunt toleranti 5V !!!

Documentatia detaliata privind perifericele accesibile prin header-ul GPIO o gasim la pagina RPi Low-level peripherals, de unde este si imaginea de mai jos.

Astea fiind zise, sa ne apucam de treaba :)

Cum procedam:
1. conectam pinii de pe Raspberry la adaptorul serial-la-USB astfel GND la GND, Rx la Tx, Tx la Rx
2. conectam adaptorul la un port USB de pe PC; aflam numarul portului COM pe care il foloseste
3. Pornim un program gen Hyperterminal (eu folosesc Tera Term)
4. Alimentam placa Raspberry prin portul mini USB (am folosit incarcatorul de la Kindle, pentru ca scoate 850mA)

Daca totul merge bine (eu am avut probleme cu cardul SD, a trebuit sa-l partitionez din nou si sa-l formatez FAT), obtinem rezultate similare celor de mai jos :)
Incepe...

A terminat boot. Ne logam cu pi / raspberry

Sa dam si un help, sa vedem ce ne zice ;)

Nota: se cam incinge placa... Mult succes si, mai ales, aveti grija...

marți, 29 mai 2012

A venit Raspberry Pi

In sfarsit a venit placa Raspberry Pi, comandata pe data de 4 martie ;)

Despre Raspberry Pi am mai scris aici, deocamdata postez doar cateva imagini cu placa, pachetul si celebra declaratie de conformitate, pentru care am mai asteptat o luna in plus...



luni, 28 mai 2012

Concursuri de la Electronica Azi

Revista Electronica Azi ofera posibilitatea de a castiga 3 placi de dezvoltare diferite.

[...] trimiteţi la redacţia revistei Electronica Azi (office@electronica-azi.ro cu menţiunea „Concurs Hobby”) un articol tehnic care sa conţină o aplicaţie creată de voi. Articolul trebuie să cuprindă o descriere a dispozitivului electronic, schema electronică şi detalii privind layout-ul plăcuţei PCB. Cea mai interesantă aplicaţie va fi publicată într-unul din numerele viitoare ale revistei, iar autorul va primi placa de dezvoltare [...]


Cele trei placi sunt:
PIC32-PINGUINO-MX220
STM8S-DISCOVERY
XL_STAR BOARD

Succes!

marți, 22 mai 2012

Noutati de la Pinguino

In primul rand trebuie mentionat noul IDE de la Pinguino, versiunea X.3, despre care pot zice ca e destul de frumos :)


O alta noutate ar fi posibilitatea de a ne face singuri placile Pinguino cu PIC32 de la Microchip.
Mai multe detalii aici si aici.
Un microcontroller pentru aceste placi este disponibil in pachet DIP la Farnell la doar 18 lei (fara TVA si transport). Necesita un programator PICKIT pentru bootloader.

Cred ca imi voi face si eu o placa si voi posta aici schema si imaginile ;)

Arduino 1.0.1 si Leonardo

Este disponibila pentru descarcare versiunea 1.0.1 a mediului Arduino. Poate cea mai importanta modificare adusa este includerea suportului pentru placile Arduino Leonardo. Acum aveti posibilitatea sa alegeti limba romana, dupa cum am mai scris si aici.

Mai jos sunt cateva link-uri utile:

Guide to the Arduino Leonardo - diferente fata de Arduino Uno, instalarea driverelor etc.

Release Notes - enumera toate modificarile

Arduino 1.0.1 release - pagina de pe blogul oficial

Download the Arduino Software

sâmbătă, 19 mai 2012

CircuitBee si KiCad

CircuitBee este o platforma gratuita (deocamdata...) unde putem posta circuitele realizate cu KiCad.

Un exemplu de circuit:



luni, 14 mai 2012

De ce prefer sa cumpar din Romania

"De ce prefer sa cumpar din Romania?"

In urma mai multor discutii purtate pe Facebook, prin email si "in real life" am ajuns sa-mi pun intrebarea din titlul de mai sus ;)

Evident, unul dintre motive este exact acelasi pentru care acum mai bine de doi ani am inceput acest blog in limba romana si continui sa scriu doar in aceasta limba, desi aproximativ 1/5 dintre vizitatori sunt din afara tarii.

Lasand sentimentalismul la o parte si trecand la lucruri mai practice, sa vedem cateva argumente pentru care, pana la urma, cred eu ca este mai bine sa cumparam din Romania. Aici includ si distribuitori precum Farnell, care prin site-ul in limba romana, cu preturi in lei, prin suportul (inclusiv telefonic) in aceeasi limba, prin lipsa taxelor vamale si prin curierul care iti aduce pachetul acasa, la pret oarecum similar cu cel aferent achizitiei de pe site-urile romanesti poate fi considerat "cumparare din Romania".

1. Este mai sigur si mai rapid decat de pe eBay. Nu ma intelegeti gresit, am cumparat si eu in ultimii ani de pe eBay, atunci cand nu gaseam un anumit produs in Romania. De cele mai multe ori am fost foarte multumit; uneori, insa, tare mi-ar fi placut sa vad ce cumpar *inainte* sa dau banii de pe card, sa astept saptamani intregi, sa merg la un anumit oficiu postal, sa stau la coada la vama, sa platesc TVA si taxe vamale...

2. Unele dintre magazinele de la noi iti permit sa testezi marfa, fara obligatii, inainte de a cumpara. Vezi, de exemplu, Intalnirile saptamanale Tehnorama. Nimeni nu ne opreste ca, dupa ce am testat, sa cumparam din alta parte, daca ni se pare mai convenabil... Tot aici merita mentionata si importanta unei comunitati de utilizatori, cu care ne putem consulta atunci cand avem o problema... Sa dau un alt exemplu: am cumparat de pe Okazii mai multe produse aduse, evident, de pe eBay. Fiind vorba printre altele de un LCD de 3.2" cu touch am preferat sa ma intalnesc la un suc cu vanzatorul si sa testez LCD-ul, chiar daca m-a costat ceva mai mult decat daca il comandam pe eBay... Oricum, fiind amandoi din Bucuresti, l-am luat a doua zi, nu dupa 3 saptamani :)

3. Preturile de la distribuitorii de la noi sunt similare cu cele de afara. Sa vedem un exemplu. In ultima vreme ma simt atras de placile de la Olimex. OLIMEXINO-328 este, cumparat de pe site-ul Olimex, 21.95 euro + transport prin curier 18 euro = 39.95 euro, adica circa 177 de lei. La RoboFun este 124 de lei, cu tot cu TVA si transport prin curier. Sa zicem ca alegem sa luam de la Olimex cu transport prin posta, nu prin curier... tot iese 27.45 euro, adica circa 121 de lei. Diferenta de 3 lei nu reprezinta decat biletele RATB pana la posta de cartier ;) Daca tot suntem la capitolul distribuitori, sa luam un alt exemplu, de data asta de la Sparkfun, din State. Accelerometrul MMA7361 este 11.95 dolari, la care se adauga transport, TVA si taxe vamale. Din Romania, tot de la RoboFun, il luam cu 54 de lei.

4. Posibilitatea de a socializa cu persoane care au aceleasi preocupari :)

Voi ce ziceti?

In asteptarea unui Raspberry Pi

Mai sunt aproximativ trei saptamani pana ajunge si la mine placa Raspberry Pi comandata acum circa doua luni, daca imi aduc bine aminte ;)


Pentru cine nu a aflat inca, Raspberry Pi este un computer de marimea unei carti de credit, ruleaza Linux, are 256MB RAM, 700 MHz, doua porturi USB, ethernet, SD card etc.

Gasiti mai jos cateva link-uri interesante, asa, ca aperitiv :)
Raspberry Pi - pagina oficiala
Raspberry Pi si Arduino - opinii
Hands on with Raspberry Pi - inclusiv instalare Arduino IDE si drivere
Raspberry Pi Zone - diverse
eLinux wiki despre Raspberry Pi (inclusiv in limba romana)

sâmbătă, 12 mai 2012

Pachube este acum Cosm

Platforma Pachube pentru Internet of Things s-a transformat in Cosm.


Despre Pachube am mai scris in acest blog, raman la parerea ca este platforma ideala daca aveti senzori de la care vreti sa preluati datele si sa le afisati grafic pe web.

Sunt disponibile diverse biblioteci pentru Arduino, mbed, python etc.